MATRICEA ASCENSIUNII

MESAJ DE LA Arhan. METATRON 

Channeled by James Tyberonn

Maeștrilor, salutări ! Îl îmbrățișăm pe fiecare dintre voi, cei care dovediți strădanie în a deveni maeștrii ai înălțării. În opera pe care o înfăptuiți, scopul nostru este de a vă oferi inspirație și claritate. Totdeauna este însă necesar ca voi, ca ființe sacre și suverane, să vă folosiți de discernământ în

Metatron

toate alegerile și hotărârile pe care le luați. Mesajele noastre, transmise prin canalele umane, este necesar a fi corect interpretate și corect transmise celor interesați. Cei care preiau aceste mesaje, cei care le traduc precum și cei cărora le sunt adresate, au datoria să se comporte cu o desăvârșită corectitudine, pentru a nu schimba sensurile și intențiile cu care au fost transmise.
Anul 2013 a fost și mai este un an de bun augur, în acest an reușindu-se să se abordeze, de către multele surse autentice la care apelați, o mulțime de aspecte privind mersul evenimentelor în sistemul vostru planetar și ce se întâmplă cu omenirea angajată în procesul Ascensiunii în dimensiuni superioare.
Deși unii dintre voi mai au unele dubii, noi vă garantăm că planeta Pământ a ascensionat în dimensiunea de tranzitie 4D. Până a ajunge aici, ați parcurs un lung și dificil drum, de-a lungul multelor vieți pe care le-ați avut iar planeta a trecut prin foarte multe metamorfoze.

Vrem să clarificăm unele chestiuni legate de ascensiunea Pământului, (nu ascensiunea umanității, ci doar a planetei, ca entitate). Pământul are posibilitatea să se înalțe în viitor în 12 dimensiuni, adică în 12 câmpuri vibraționale, fiecare dintre ele având o frecvență de vibrație superioară celei precedente. Practic, vorbim de 12 lumi diferite. Noul Pământ, a cărui bază s-a pus la sfârșitul anului precedent, este edificat pe o nouă matrice energetică și aceasta dă posibilitatea ființelor de pe el să atingă un mai înalt nivel de conștiință și de vibrație. Rețeaua cristalină care stă la baza noilor structuri se extinde și permite ființelor umane să treacă la abilități și însușiri care caracterizează entitățile multidimensionale. Cunoscutul vostru previzionar, Edgar Cayce, spune că umanitatea ”va evolua într-un timp nou” și, într-adevăr, așa este. Lumea voastră se afă într-un amplu proces de schimbare. Noul Pamant, în epoca Varsatorului, oferă instrumentele necesare acestei profunde și ample transformări. Rolul fiecăruia dintre voi este de a face ca aceste schimbări să se producă. Cum? În primul rând, este necesar ca voi să doriți și să vă deschideți acestei schimbări. Voi puteți accelera dar și încetini acest proces, prin alegerile pe care le faceți în fiecare zi, în fiecare clipă.

Ascensiunea umanității
Marea majoritate a omenirii nu a văzut și nu a constatat  nicio schimbare pe Pământ, după ce planeta a ascensionat. Pe 22 decembrie 2012, când v-ați trezit, marea majoritate a zis dezamăgită: ” Mare scofală! Nu s-a întâmplat, d-lor, nimic.? ” Este adevărat: schimbările nu era necesar să se producă brusc. Chiar și o bună parte din cei treziți, din Lucrătorii în Lumină, au avut, și, poate, mai au, rezerve în ceea ce privește ascensiunea în 4D.
Priviți lumea din jurul vostru: totul se întâmplă ca mai înainte, colapsul economic continuă, starea de nemulțumire, din varii motive, se perpetuiază, mass-media își continuă politica de măsluire a realităților și de acoperire a unor fapte și evenimente care v-ar ajuta să aveți o nouă și corectă înțelegere, foametea n-a fost eradicată, starea de beligeranță nu s-a îndepărtat, politicienii își fac de cap, dezastre, cauzate de om sau având alte cauze, se mai semnalează ici și colo, etc. Atunci, ziceți voi, despre ce evoluție vorbim, despre ce dimensiune superioară mai este vorba? Păi, 4D este tot la fel ca 3D?

Maeștrilor, înainte ca ascensiunea să-și facă efectele în realitatea voastră imediată, în lumea voastră materială, este necesar să aibă loc toate acele transformări care se petrec în interiorul ființei voastre, în inima voastră, în conștiința voastră. Acest proces este demarat dar rezultatele nu se pot vedea de pe o zi pe alta. Va mai fi nevoie de câțiva ani până când în viața voastră cotidiană să înceapă să se observe aceste rezultate. Procesul acesta este cumulativ și se va încheia în 2013, când va avea loc o nouă schimbare majoră. Doriți să accelerați acest proces, să scurtați această perioadă? O puteți face, dragilor.
Când spun că actualul proces se va încheia în 2013, am în vedere viteza medie cu care am constatat că vă ”mișcați” voi. Dacă vă hotărâți să înaintați mai repede, nimeni nu vă oprește. Dimpotrivă, ne faceți o mare bucurie. (Am mai vorbit despre aceasta în comunicările anterioare). De regulă, ascensiunea masivă are nevoie de cca 300 de ani pământeni. Și, într-adevăr, acest lucru este pe cale să se întâmple.
Înainte de toate, a trebuit să se producă ascensiunea planetei ca entitate și abia apoi (sau simultan) are loc înălțarea umanității. La sfârșitul lui 2012 a avut loc nu numai ascensiunea Pământului dar și cea a oamenilor (unii de drept, alții cu ”dispensă” și obligativitatea de a recupera restanțele).
În prezent, există mai multe dimensiuni ale vieții disponibile pentru voi. Vi s-au dat toate instrumentele necesare cu care să participați la co-crearea Noului Pământ.
Dragilor, dimensiunea 3D nu va dispărea, dualitatea va persista, și în ea vor continua să viețuiască acele ființe care au refuzat să se trezească și să înceapă ascensiunea spre 4D și 5D. Cine crede că-i va fi mai bine în 3D n-are decât să rămână în această dimensiune. Cândva, va începe să realizeze că a lâncezi sau a te lupta pentru existență în 3D, nu este o hotărâre tocmai bună pentru ființa lui.
Orice ființă tinde să evolueze, chiar dacă există perioade în existența sa când nu acționează în acest sens. Sunt multe motivele pentru care unii dintre voi își amână evoluția, toate însă au o trăsătură comună: nivelul scăzut al conștiinței. Acesta este motivul pentru care noi vă acordăm asistența și atenția noastră. Noi vrem să vă ”deschidem ochii” pentru a vedea că nu este în interesul niciunei ființe să-și oprească sau să-și încetinească evoluția. Noi vrem să vă convingem despre avantajele infinite ale vieții în dimensiuni superioare, unde nu există dușmănie, ură, crimă, nedreptate, durere, boală ci doar bucurie, îndestulare și iubire.
Preluați-vă divinitatea!
Mesajul acesta vrea să vă vorbească despre Divinitatea voastră, și să vă spună că planeta voastră se află în prezent bine angajată în trecerea la Noul Pământ. Umanitatea care a ales evoluția, se va transfera pe Noul Pământ, este un proces inevitabil și în plină realizare.
Deci, dragii mei, am să vă spun din nou: Ascensiunea planetei a avut loc iar umanitatea îi urmează. Unii au ajuns, alții sunt pe drum dar alții au întors spatele înaintării și tind să revină pentru o lungă perioadă în 3D. Alegerea le aparține. Nu trageți de ei, nu-i implorați, dar ajutați-i dacă vă solicită, în măsura în care voi aveți disponibilități care să nu vă stopeze propria voastră evoluție.
O nouă paradigmă se crează pe Noul Pământ, în Noua Eră. Aveți încredere că exact asta se întâmplă acum.
În 2013, un nou soare a răsărit pentru omenire. El este soarele reînnoirilor, al schimbărilor. Are loc generalizarea și extinderea armonicilor frecvențelor înalte, cristaline, care pun la baza vieții cristalul, structurile de carbon fiind lăsate în urmă. Căci, dragilor, vorbim de Noua Energie!
Anii 2013 și 2014 sunt anii noului început al Noii Ere a omenirii la baza căreia va sta structura de cristal (siliciu). După ce vă veți stabiliza în dimensiunea 5D, veți avea liberă trecere până la cea de a 12-a dimensiune.

Tiberionn

Momentul PREZENT este cel al înfloririi voastre și planetei voastre. Este un timp al renașterii, momentul marilor schimbări, care vă vor conduce către multidimensionalitate. Există acum pe planetă alte energii, mult mai rafinate și mai apropiate de Divin. Folosiți acest timp pentru a le asimila! Deschideți-vă sufletul și inima acestor energii.
Vă invităm să vă folosiți cât mai des de sincronicitățile care vă vor ușura înaintarea. Ființele Divine și cele din lumile superioare vă vor ajuta permanent în ceea ce intenționați să întreprindeți.
Faceți meditații căci ele vă ajută să vă plasați în câmpul undelor Theta, pentru a crea Noul Pamant. Este timpul secerișului, dragilor!!
Eu sunt Metatron și vă asigur de marea noastră iubire.
… Și așa este … și așa este.

SURSA: http://2012indyinfo.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupii Daciei

Blog pentru unitate nationala DACICA !

Truth11

Truth11.com is an alternative media + news site that is dedicated to the truth, true journalism + the truth movement. The truth will set us free, it will enlighten, inspire, awaken + unite us. Armed with the truth united we stand, for peace, freedom, health + happiness for all.

Jenny Schiltz

Channeling The Masters

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Co-Creating Our Future on Planet Earth

Creating Unity from our human diversity.

roseramblesdotorg

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, free energy, abundance

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important Spiritual and Scientific Information from Beyond the Pleiades in the Plejaren System.

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ Archive of Most Important Reliable Global War News

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Santa Fe Galactic Command Center

Creating harmonious intergalactic relations in the Golden Age

2012 Indy Info

Here and Now

2012: What's the 'real' truth?

To find out, I hold a finger in the breeze.

Inima Fericita

pentru ca viata trebuie traita la potential maxim

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

AWAKENING TO SACRED CONNECTION AND DIVINE UNION

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Ascension Angels

Dreamworkers In The Golden Age Of Light

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

RECREATE YOURSELF INTO A CRYSTAL HUMAN... YOLL FEEL BETTER, ITS CALMING, AND CALMING CREATES PEACE

Kauilapele's Blog

Today's energies from Hawai'i...

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit

Multidimensional Ocean

Twinflames Matters

The Wanderlust

In Search of the Soul

Our Inner Self

When we overcome our fears we begin to embrace our truth. When we embrace our truth, we are in alignment with the very nature of our inner Self.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for personal website, and www.ournewworldnews.com for latest news.

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

Konstantinos's Lightwork

Home of my personal work

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Mother Blessings jewelry and attunements

%d bloggers like this: