O nouă confirmare: ISON = planetoid artificial

După informarea făcută de Tolec în legătură cu adevărata natură a aşa-zisei comete ISON, iată că am primit o confirmare suplimentară, dintr-o sursă independentă, a acestor adevăruri. Întreaga poveste este disponibilă în original numai sub forma PDF la adresa InfiniteShift.wordpress.com.

Tolec a arătat că sursele sale din Consiliul Andromeda l-au informat că ISON este un planetoid creat artificial (o biosferă), gol în interior, care are o traiectorie controlată. Numele sau este Xanterrex, şi are scopul de a declanşa pe Pământ acele transformări evolutive necesare pentru evoluţia umanităţii.

Confirmarea acestor adevăruri vine de la un independent care arată în documentul PDF de mai sus că există o uriaşă dezinformare în legătură cu ceea ce mass-media şi comunitatea astronomică numeşte “cometa ISON”. Redăm în continuare dialogul în care se face referire la aceste aspecte.

Întrebare: Este adevărat că ISON s-a dezintegrat în mai multe bucăţi mici atunci când s-a apropiat de Soare, aşa cum afirmă mulţi astronomi? Dacă este aşa, ce s-a petrecut cu navele Federaţiei Galactice care o acompaniau? Cum afectează aceste evenimente misiunea sa în legătură cu planeta Pământ? Oare această dezintegrare a lui ISON a fost cunoscută şi planificată dinainte, sau a fost rezultatul unu atac venit din partea forţelor aliate din Orion/Reptilieni?

Răspuns: Realitatea nu este aşa cum o arată aparenţele. De asemenea, să nu daţi crezare celor care aparent vă informează, dar care în realitate acţioneaza după un plan ascuns. În acest caz se afla cei care doresc să vă facă să credeţi că ISON s-a destrămat, s-a dezintegrat, şi că acum nu a mai rămas din ea decât o grămadă de bucăţele şi particule mici.

Cu toate acestea, adevărul este altul… Există încă acolo anumite nave cosmice, există încă o anumită parte a ceea ce unora le place să numească ISON. Versiunea oficială susţinea că înainte de apropierea acestui corp ceresc de Soare, el avea un nucleu central care era considerat a fi “cometa” ISON, şi care era înconjurat de aşa-zisa “coadă” a cometei care a fost împrăştiată de o explozie solară puternică, lăsând să se vadă clar acel nucleu central care era uriaş. Se susţine că acest nucleu central s-a tot divizat în apropierea sa spre Soare, şi că la periheliu s-a dezintegrat total.

Multi cercetători, unii chiar respectaţi, în domeniul OZN, au venit şi au anunţat că ISON nu mai există, că a rămas din ea doar o grămadă de particule şi bucăţele mici, că a fost distrusă de activitatea solara la trecerea sa pe lângă Soare.

A fost destul de convenabil că la acel moment de apropiere a sa de Soare, brusc au încetat să funcţioneze (pentru public) toţi sateliţii de supraveghere solară care puteau da imagini live… dar şi-au “revenit” abia câteva zile mai târziu. Ceea ce se poate vedea acum încă nu este realitatea, cu toate că se poate observa grupul de bucăţele care sunt “adunate” împreuna în jurul unui centru.

Ceea ce v-am spus încă de acum câteva săptămâni rămane valabil, şi anume că există anumite nave cosmice localizate atât în “coada” obiectului cât şi în nucleul său. Adevărul este că forţele care se folosesc de acest obiect numit în mod greşit “cometă”, dispun de tehnologia necesară pentru a aduce în jurul navelor lor mase mari de materie fizică pentru a se deghiza astfel într-un corp ceresc care pare “natural”.

În interiorul acelui nucleu care este gol se află mai multe nave cosmice grupate care se deplasează astfel prin sistemul solar. Există, de asemenea, alte nave cosmice localizate în “coada” aşa-zisei comete, după cum s-a arătat în anumite fotografii reale. Toate aceste nave există încă acolo, dar acum sunt ascunse în spatele unui “scut” care le face invizibile (cloaked – în lb. engleză).

Ceea ce s-a petrecut a fost doar eliberarea controlată a materiei fizice principale ce fusese anterior menţinută pentru a forma “miezul”, acum ea regăsindu-se dispersată sub forma unor bucăţi. Astronomii de pe Pământ asta au fotografiat şi au interpretat în mod eronat că ISON s-a destrămat.

Cel mai important fapt este acela că nimic nu s-a schimbat din realităţile care sunt cu adevărat importante: materia fizică care a compus nucleul a rămas încă grupată şi se deplasează pe traiectoria planificată spre Pământ. De asemenea, navele cosmice extraterestre care “administrează” această operaţiune se află încă acolo şi vor ajunge în preajma Pământului foarte curând. Dar, cel mai important este faptul că întreaga grupă de materie fizică dispersată are o masă totală uriaşă şi este dispersată pe o zona cosmică foarte vastă. Prin această zonă cosmică va trece planeta Pământ în 26, 27 şi 28 decembrie 2013. Din acest punct de vedere, există multe evenimente care se vor desfăşura. Povestea este departe de a se fi încheiat.

Scopul major al acelora care dezinformează prin anunţul lor că “am scăpat de cometa ISON”, este de a arunca în derizoriu importanţa acestui corp ceresc. Este similar cu trucul iluzioniştilor care captează atenţia publicului cu anumite lucruri pentru a le distrage de la adevăratele evenimente importante.

Trucul iluziei este folosit de ambele părţi, atât cei din Federaţia Galactică, care – pentru motivele lor – au ales să nu se arate în mod direct pământenilor în timp ce se apropie, dar şi fostele puteri pământene care nu doresc ca umanitatea să fie conştientă că o flotă de nave extraterestre se apropie de Pământ. Această flotă extraterestră acţioneaza asupra corpurilor cereşti pe lângă care trece direcţionând anumite fascicule de energie pentru a face ca anumite bucăţi de materie fizică să ajungă pe Pamant, cu un scop benefic.

Pe scurt, ceea ce se numeşte “cometa” ISON există încă şi se află pe parcursul său dinainte stabilit, fiind compusă dintr-o flotă de nave extraterestre şi o mulţime de bucăţi de materie fizica care vor ajunge pe Pământ foarte curand. Pe 28 decembrie 2013 planeta Pământ se va afla înconjurată total de aceste bucăţi de materie fizică. Această realitate este ascunsă în mod deliberat publicului de către mass-media şi comunitatea astronomilor, ea având o imensă importanţă, fiind proba concretă a faptului că o flotă extraterestră se apropie de noi.

Rămâne de văzut dacă această realitate va fi anunţată public prin canalele mass-media, şi dacă fostele puteri pământene încă mai au vreo influenţă, atunci cu siguranţă “nu vor sufla o vorbă”, încercând să ascundă umanităţii aceste realităţi.

Priviţi pe cer, aflaţi că acolo există realităţi măreţe la care majoritatea oamenilor nici nu s-au gândit vreodată, iar ele vor fi dezvăluite foarte curând aducând transformările necesare în cei care sunt pregătiţi să le primească, să le accepte.

Deşi oficialii susţin că ISON a mai vizitat sistemul nostru solar, realitatea este că “acest” ISON de acum este altceva decât a fost în trecut, fiind, aşa cum am arătat, un planetoid creat artificial printr-o tehnologie avansată, folosind resturi de materie fizică, pentru a da o aparenţă naturală flotei extraterestre care se apropie de Pământ.

O parte din navele extraterestre transmit fluxuri energetice specifice către Soare, le-au transmis şi către planeta Marte atunci cand s-au aflat în apropierea ei, şi au început să le transmită şi spre Pământ, pe măsură ce se apropie de noi. Scopul acestor acţiuni este profund benefic, acela de a îndeplini un Plan Divin, pentru a înlesni transformarile necesare evoluţiei umanităţii şi a întregului sistem solar în ansamblu.

Cei care afirmă ca ISON este doar “o bucată de gheaţă” vor doar să vă ascundă realitatea că în interiorul acestui planetoid se află nave extraterestre care se apropie de Pământ cu scopuri benefice pentru umanitate. Ei vor să vă ascundă adevărul, să vă inducă în eroare, să vă manipuleze.

Este acelaşi joc clasic de a controla concepţiile despre lume ale oamenilor, acelaşi joc de a manipula, de a păcăli, de a minţi cu scopul ca umanitatea să rămână în starea deplorabilă în care se află, cu scopul ca umanitatea să nu se trezească la realitate, să nu întrebe “ce se petrece, de fapt?” sau “cine încearcă să mă manipuleze, de ce, şi cum?”. Aceste întrebări vor aduce răspunsuri pe care fostele puteri pământene caută să le împiedice să devină publice, cu orice preţ.

Vă anunţ că această situaţie nu mai poate continua, pentru că deja mulţi au observat “ciudăţeniile” cometei ISON, şi au început să-şi pună întrebări. Totuşi, “jocurile nu sunt făcute” încă, aşa că fostele puteri urmăresc să inducă în eroare, să mintă, să păcălească în continuare, pentru că numai asta le-a rămas. Le vor “cădea în plasă” doar cei care nu cercetează în amănunt, cei care cred tot ce spun oficialii.

Unul dintre scopurile pentru care flota extraterestră a ales să se ascundă sub forma “naturală” a unei comete este şi acela de a expune oamenilor toate minciunile şi manipulările pe care oficialii fostelor puteri pământene le fac şi încă le vor mai face până când ele vor deveni evidente pentru toată lumea.

Adresa acestui articol original AIM este http://roaim.co.nr/?a=articles&p=880

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog pentru regasirea identitatii nationale

Truth11

Truth11.com is an alternative media + news site that is dedicated to the truth, true journalism + the truth movement. The truth will set us free, it will enlighten, inspire, awaken + unite us. Armed with the truth united we stand, for peace, freedom, health + happiness for all.

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Co-Creating Our Future on Planet Earth

Creating Unity from our human diversity.

roseramblesdotorg

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, free energy, abundance

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important Spiritual and Scientific Information from Beyond the Pleiades in the Plejaren System.

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ maybe not always the latest but surely the most reliable news

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Santa Fe Galactic Command Center

Creating harmonious intergalactic relations in the Golden Age

2012 Indy Info

Here and Now

2012: What's the 'real' truth?

To find out, I hold a finger in the breeze.

Inima Fericita

pentru ca viata trebuie traita la potential maxim

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

AWAKENING TO SACRED CONNECTION AND DIVINE UNION

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Ascension Angels

Dreamworkers In The Golden Age Of Light

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

Build your lightbody now, using crystals, science and spirituality

Kauilapele's Blog

Today's energies from Hawai'i...

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit

Multidimensional Ocean

Twinflames Matters

The Wanderlust

In Search of the Soul

Our Inner Self

When we overcome our fears we begin to embrace our truth. When we embrace our truth, we are in alignment with the very nature of our inner Self.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for newest transmissions

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

Konstantinos's Lightwork

Home of my personal work

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Mother Blessings jewelry and attunements

%d bloggers like this: