Guvernele lumii ASCUND existența extratereștrilor? Declarație ȘOC a unui senator AMERICAN

 

terra

Fostul senator american Mike Gravel este primul oficial care susține liber că Pământul este monitorizat de extratereștri pentru ca derularea vieții la parametrii optimi să fie posibilă.

Fostul senator american este primul personaj important din elita SUA, care a avut curajul să dezvăluie opiniei publice faptul că imediat după detonarea primei bombe atomice, adică la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, o întreagă armată intergalactică monitorizează Terra. Această armată este constituită din reprezentanții mai multor specii extraterestre, care au ajuns la concluzia că omul a intrat în era atomică, motiv pentru care viața poate fi pusă oricând în pericol pe planeta noastră.

În 02 mai 2013, în cadrul audierii Disclosure, Gravel a declarat că “există o forță militară în spațiu și este extrem de activă“. De asemenea, există numeroase dovezi cum că guvernul american, prin cadrul Pentagonului, a colaborat cu această armată extraterestră și astfel a reușit să dobândească tehnologie extrem de avansată care este ținută la secret. Această tehnologie constă în avioane de ultimă generație, care pot ieși din atmosferă Pământului și cu care se poate controla o bună parte din spațiul proxim al planetei.

Mai mult de atât, fostul senator american le-a adus aminte americanilor de perioada în care George W. Bush le vorbea americanilor despre legea politicii naționale spațiale, prin care oricine întra în spațiul de zbor al SUA devenea imediat inamicul public numărul unu. Prin această lege, guvernul american a încercat să țină cât mai departe de ochii curioșilor relațiile dintre armata extraterestră și oficialii de la Pentagon, scrie efemeride.ro.

O altă teorie susține că armata extraterestră a ajunsă la un grad al dezvoltării superioare nouă este capabilă să dezactiveze orice focos nuclear, chiar și în timpul în care acesta se îndreaptă spre ținta sa. Acest fapt înfurie foarte mulți lideri mondiali, care în anumite contexte ale secolului trecut ar fi vrut să pornească războiul nuclear.

În aceste condiții, conform celor susținute public de fostul oficial american, omenirea se află doar la începutul perioade de conștientizare. Această perioadă va fi una de lungă durată, dar în cele din urmă adevărul va ieși la iveală. Este vorba despre adevărul despre întreaga noastră societate și viața, nu doar despre extratereștri sau alte entități cu care omenirea este în legătură directă sau indirectă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog pentru regasirea identitatii nationale

Truth11

Truth11.com is an alternative media + news site that is dedicated to the truth, true journalism + the truth movement. The truth will set us free, it will enlighten, inspire, awaken + unite us. Armed with the truth united we stand, for peace, freedom, health + happiness for all.

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Co-Creating Our Future on Planet Earth

Creating Unity from our human diversity.

roseramblesdotorg

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, free energy, abundance

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important Spiritual and Scientific Information from Beyond the Pleiades in the Plejaren System.

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ maybe not always the latest but surely the most reliable news

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Santa Fe Galactic Command Center

Creating harmonious intergalactic relations in the Golden Age

2012 Indy Info

Here and Now

2012: What's the 'real' truth?

To find out, I hold a finger in the breeze.

Inima Fericita

pentru ca viata trebuie traita la potential maxim

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

AWAKENING TO SACRED CONNECTION AND DIVINE UNION

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Ascension Angels

Dreamworkers In The Golden Age Of Light

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

Build your lightbody now, using crystals, science and spirituality

Kauilapele's Blog

Today's energies from Hawai'i...

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit

Multidimensional Ocean

Twinflames Matters

The Wanderlust

In Search of the Soul

Our Inner Self

When we overcome our fears we begin to embrace our truth. When we embrace our truth, we are in alignment with the very nature of our inner Self.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for newest transmissions

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

Konstantinos's Lightwork

Home of my personal work

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Mother Blessings jewelry and attunements

%d bloggers like this: