GALACTIS : 2 întrebări pentru ALKESH referitoare la EVENIMENT şi CABALĂ

GALACTIS

2 întrebări pentru ALKESH referitoare la EVENIMENT şi CABALĂ (Mai 2014)

2f687-holographic-universe-670x250
ÎNTREBARE 1 (referitoare la „Interviu cu ALKESH la BBS Radio – Ianuarie 2014”):

De aici reiese că Evenimentul va avea loc după luna iunie, probabil între iulie şi octombrie. Dacă am înțeles corect, resetarea financiară și arestarea Cabalei malefice se vor petrece DUPĂ Eveniment !

Întrebările mele sunt legate de archoni sau „muşcătorii de gleznă”, cum îi numește Cobra. Archonii sunt altceva decât demonii și spiritele satanice ?

Mai concret, odată cu purificarea ambianței subtile planetare, oamenii de pe Terra care vor alege să evolueze spiritual, vor scăpa de rezonanțele demoniace ca urmare a Evenimentului ? Sau vor trebui să practice o învățătură spirituală, așa cum s-a petrecut până acum ?

Întrebarea are drept scop o interogație foarte populară pe Facebook : „Noi ăștia leneși ajungem în rai sau vine careva să ne ia? ”…

 

RĂSPUNS GALACTIS :

 

Cel mai probabil, Evenimentul va avea loc după cea de a treia implementare energetică, din luna IULIE (nu iunie, după cum aţi scris).

Totuşi, nimeni nu poate spune cu precizie CÂND ANUME se va produce el, deci supoziţia că Evenimentul va avea loc „între lunile iulie şi octombrie” este arbitrară.

Condiţiile manifestării Evenimentului vor fi atunci probabil îndeplinite, în mare parte. Producerea lui este certă, dar momentul în care el se va petrece, nu.

Totuşi, suntem în pregătirea unui nou documentar-ştire, care va dezvălui anumite aspecte de ultimă oră, ce ne-au fost puse la dispoziţie de siriusieni. Lucrurile se petrec cu mare viteză şi vor deveni din ce în ce mai clare, mai evidente.

De asemenea, avem acordul să începem să dăm publicităţii, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIA PĂMÂNTULUI, informaţiile precise despre originea fiinţei umane şi evoluţia conştiinţei ei pe această planetă, trecând prin feluritele tipuri de civilizaţii care s-au succedat până în prezent. Vom prezenta aceasta într-o nouă serie de documentare, care va începe să fie difuzata în curând, în paralel cu seria TERRA GALACTICA şi cu alte documentare-ştiri pe care le vom publica.

Diferenţa faţă de multitudinea altor informaţii care au vizat acelaşi subiect şi care au apărut de-a lungul timpului, va fi aceea că ceea ce noi vom expune, va fi EXTREM DE PRECIS, CLAR şi CORELAT, pentru că are la bază chiar înregistrările akashice.

Cu alte cuvinte, EXACT AŞA CUM S-AU PETRECUT LUCRURILE, EXACT AŞA AU FOST ELE VIZIONATE DE CĂTRE NOI ŞI EXACT AŞA LE VOM EXPUNE ÎNTREGII LUMI.

În felul acesta, toate speculaţiile şi înţelegerile eronate vor putea fi lămurite odată pentru totdeauna, cel puţin pentru cei dotaţi cu o minimă inteligenţă şi intuiţie. La momentul oportun, vom prezenta şi ÎNREGISTRĂRI ale principalelor momente ale acestei uluitoare istorii a umanităţii.

ATITUDINEA corectă vizavi de producerea Evenimentului şi a evoluţiei situaţiei pe glob este aceea a unei aşteptări ACTIVE, pline de ASPIRAŢIE, ÎNCREDERE şi OPTIMISM din partea noastră, urmărind mai curând să ajutăm şi să contribuim la atragerea producerii lui prin transformare personală, în loc să manifestăm nemulţumire, nerăbdare sau dezamăgire, că Evenimentul „nu se produce atunci când s-a spus sau când ne-am dori noi”.

După producerea lui, segregarea frecvenţelor de vibraţie va fi evidentă : totul va depinde de pregătirea interioară şi exterioară a fiinţei.

Oamenii vor fi impulsionaţi de noua energie spirituală ce va învălui Pământul, dar nu vor fi în mod automat „propulsaţi” într-o lume a fericirii şi lipsei de griji, dacă ei nu vor fi pregătiţi pentru aceasta.

Cu alte cuvinte, „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi pune în traistă”.

Archonii despre care vorbeşte Cobra sunt, desigur, asimilaţi cu entităţile demoniace şi satanice, dar influenţa lor diminuează accelerat, datorită transformării nivelului de vibraţie a energiei ce învăluie planeta.

Planul eteric din jurul planetei noastre suferă deja transformări fundamentale, fiind practic înlocuit cu unul nou (aşa după cum vom revela în noul documentar-ştire ce va apărea în curând) şi, prin urmare, viaţa la nivelul planului fizic va suferi şi ea transformări fundamentale.

Totul va depinde de frecvenţa de vibraţie ; cu alte cuvinte, se va adeveri o zicală înţeleaptă din popor : „cum îţi aşterni, aşa vei dormi”. Efortul, aspiraţia, bunele intenţii şi altruismul vor fi răsplătite, în sensul că ele vor eleva nivelul de vibraţie al fiinţei, pe când lenea, inerţia, prostia şi egoismul vor contribui la rămânerea multor fiinţe umane la nivelul planului 3D, supus vicisitudinilor şi problemelor de tot felul.

 

Earth in Flame

ÎNTREBARE 2 (referitoare la „Interviu cu ALKESH la FINDING VOICES Radio – Februarie 2014”) :

Întrucât, deocamdată, nu există o rubrică specială pentru  Al doilea interviu al lui Alkesh, voi posta întrebarea mea aici.

Până în prezent, la 12 mai 2012, nu s-a făcut nicio specificație în nici unul dintre interviurile lui Alkesh și nici în alt document scris în limba română, cunoscut mie, despre ce se va petrece cu Elita malefică a acestei planete, după Eveniment ?

Am citit alte previziuni despre Elita malefică, atât ale lui Cobra, dar și ale altora, numai că am mai puțină încredere în ele. Am însă mare încredere în veridicitatea informațiilor parvenite prin Alkesh și Syriat, de aceea doresc, dacă se cunoaște ceva concret în acest sens, să ni se spună dacă actuala conducere profund malefică va continua să conducă Terra după Eveniment, și mă refer la o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani după Eveniment, şi nu mai târziu.

Din interviu reiese că oamenii se vor împărți în două tabere : pe deoparte, vor fi cei care vor dori să urmeze impulsul evolutiv, și pe de altă parte, cei care vor dori să mențină actualul nivel inferior de conștiință al omenirii și privilegiile obținute prin furt și înșelăciune, în cea mai mare parte.
Această segregare se va face pe durata a 3 ani de la Eveniment, s-a spus. Ori dacă  secta masonică va continua să dețină frâiele Puterii politice, financiare și militare în acel interval de 3 ani, este clar că masonii vor influența în mod negativ milioane sau miliarde de oameni prin mass-media, ceea ce va fi o adevărată tragedie umană !

Deci care va fi situația acestor „șobolani” ai Întunericului ?

Fiindcă, după alte previziuni ale așa numiților Lucrători întru Lumină, după Eveniment, cică totul va fi roz-bombon… iar omenirea va trebui doar să-și aleagă NUANȚA de SIROPEL pe care o va bea zilnic, că în rest nici o altă grijă nu va mai tulbura suflețelele  noastre izbăvite de toate amărăciunile și  scepticismele actuale !

Deci,  va  fi sau nu va fi anihilată definitiv hidra masonică aflată la Putere în toată lumea, la scurt timp după Eveniment ?… (Prin scurt timp, subînțeleg între 30 de zile și 6 luni, altminteri răul produs de hidră va fi copleșitor !)

 

RĂSPUNS GALACTIS :

Lucrurile se vor petrece în baza lor naturală, în deplină concordanţă cu rezonanţa după noile frecvenţe de vibraţie ale planurilor manifestate.

Trebuie înţeles mai întâi că Evenimentul însuşi nu se va produce decât atunci când elita malefică va fi destul de dezmembrată ; cu alte cuvinte, atunci când structurile ei încep să se clatine, ceea ce deja este evident pentru cei care pot privi dincolo de aparenţe. Acest proces va slăbi din ce în ce mai mult influenţa acestei elite şi, chiar dacă ea va urmări să-şi continue planurile oneroase, totuşi acestea nu vor mai putea fi „aplicate” decât în cadrul celor care le corespund ca nivel de vibraţie.

Astfel, principalul element care va putea fi remarcat va fi SEGREGAREA populaţiei – din ce în ce mai accentuată în anii care vor veni – în cele două mari categorii menţionate.

Aceasta se va evidenţia gradat prin apariţia unor „focare” în diferite zone (chiar în interiorul aceleiaşi ţări) pe suprafaţa întregii planete, care vor manifesta un alt mod de trai decât restul populaţiei : alte concepţii, altă organizare, alte surse energetice.

Acestea vor începe să fie aşa-numitele „zone ascensionate”. Ele nu vor putea fi atinse de influenţa elitei şi a altor fiinţe care au ales să rămâna în 3D, pur şi simplu pentru că nu mai corespund nivelului lor de vibraţie, ci sunt mult superioare. Aceasta e o lege cosmică, ce nu poate fi eludată.

Prin urmare, nu e necesar să vă faceţi gânduri sau griji de această natură, gen „cât va dura până când…” sau „pot fi periculoşi…” etc., în legătură cu acţiunile elitei mondiale. Da, elita malefică este periculoasă, dar nu are ce face în faţa transformării vibraţionale a Pământului şi a omenirii.

În cele din urmă, totul depinde de individ, de felul în care el ALEGE şi SE ORIENTEAZĂ în vremurile care vin.

Aici, transformarea la nivel de conştiinţă este fundamentală : cum vor înţelege oamenii ceea ce se petrece? ; cum vor interpreta ei feluritele evenimente care au loc pe planetă? ; cum vor răspunde la tot mai evidentele acţiuni de manipulare şi control ale elitei?

Gradat, mănunchiuri de oameni vor începe să se desprindă tot mai mult de restul populaţiei şi să întemeieze mici comunităţi în zone retrase, acum nepopulate. Vor fi oameni de factură superioară, cu un anumit grad de rafinament, cu abilităţi tehnice şi mentale deosebite.

Autonomia lor va fi tot mai evidentă şi la aceste COMUNITĂŢI vor adera tot mai mulţi dintre cei care simt impulsul ascensiunii spirituale în propria lor fiinţă.

Întregul proces va dura ani de zile. E bine să se înţeleagă faptul că transformarea umanităţii nu poate avea loc peste noapte, deşi mulţi şi-ar dori aceasta.
http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2014/07/galactis-2-intrebari-pentru-alkesh.html#more

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog pentru regasirea identitatii nationale

Truth11

Truth11.com is an alternative media + news site that is dedicated to the truth, true journalism + the truth movement. The truth will set us free, it will enlighten, inspire, awaken + unite us. Armed with the truth united we stand, for peace, freedom, health + happiness for all.

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Co-Creating Our Future on Planet Earth

Creating Unity from our human diversity.

roseramblesdotorg

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, free energy, abundance

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important Spiritual and Scientific Information from Beyond the Pleiades in the Plejaren System.

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ maybe not always the latest but surely the most reliable news

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Santa Fe Galactic Command Center

Creating harmonious intergalactic relations in the Golden Age

2012 Indy Info

Here and Now

2012: What's the 'real' truth?

To find out, I hold a finger in the breeze.

Inima Fericita

pentru ca viata trebuie traita la potential maxim

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

AWAKENING TO SACRED CONNECTION AND DIVINE UNION

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Ascension Angels

Dreamworkers In The Golden Age Of Light

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

Build your lightbody now, using crystals, science and spirituality

Kauilapele's Blog

Today's energies from Hawai'i...

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit

Multidimensional Ocean

Twinflames Matters

The Wanderlust

In Search of the Soul

Our Inner Self

When we overcome our fears we begin to embrace our truth. When we embrace our truth, we are in alignment with the very nature of our inner Self.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for newest transmissions

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

Konstantinos's Lightwork

Home of my personal work

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Mother Blessings jewelry and attunements

%d bloggers like this: