DESTABILIZAREA – mesaj de la Hathori

Un mesaj planetar de la Hathori

(19 mart. 2016; channeler Tom Kenyon)

Traducerea Const. Mihăilescu
Suntem Hathorii.

Lumea voastră intră acum într-o perioadă de imensă destabilizare.  În mesajele din trecut ne-am referit la schimbările aduse de Nodurile de Haos catalitice și de haos neașteptat.

În comunicările anterioare am făcut atenționarea că în prezent și în viitorul imediat vor apărea și se vor extinde Noduri de Haos cu un impact important asupra lumii voastre.  Interacțiunea cu ele face obiectul acestui mesaj. (nota channeler: a se vedea mesajul anterior de la Hathori, intitulat „Hathorii și Nodurile de Haos în realitatea 3D”)

Această destabilizare a lumii voastre are loc la nivel ecologic, social și chiar la nivelul preocupărilor cotidiene ale indivizilor.
Să începem cu problemele ecologice.
Nu este o noutate dacă vă spunem că mediul vostru natural este, în esență, nu numai poluat dar chiar otrăvit. Aciditatea oceanelor voastre, utilizarea excesivă a pesticidelor, diferiții agenți chimici și toxinele rezultate din arderea combustibililor fosili, toate acestea și încă altele nepomenite, produc un imens Nod Haotic. Voi, parcă nu vreți să înțelegeți ce impact extraordinar îi are otrăvirea mediului vostru natural și continuați, în ciuda avertismentelor pe care le primiți din toate direcțiile, că efectele vor fi drastice pentru umanitate și planeta pe care ați ales să trăiți.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare dintre oamenii voștri de știință spun că Pământul intră în etapele de început ale celei de „a 6-a extincții”.

Vom reveni la acest subiect dar, mai întâi, vrem să abordăm și celelalte două aspecte.

La nivel social lumea intră într-o stare extrem de volatilă și destabilizatoare.

Aceasta este o situație complexă, dar abordarea, fie și la nivel simplist, rudimentar, a sitației ne-ar spune că sunteți martorii unui conflict al valorilor culturale, precum și al impactului climatic atât de schimbător, și, mai ales, al marelui aflux care se produce în  migrația populațiilor umane, provocată atât de circumstanțe și condiționalități existențiale precare (ajunse adesea chiar la limita suportabilității) dar și ca urmare a manipulărilor provocate de brokerii de putere din spatele scenei.

Al treilea nivel este individual și se referă la tine, cel care citești acest mesaj. Și în acest caz putem vorbi de o situație complexă, dacă luăm în considerare particularitățile fiecărui individ, zona și condițiile în care trăiește.
Impactul omului asupra naturii este diferit și determinat de nivelul de evoluție, nivelul cultural, de educație, posibilități de asigurarea igienei, hranei și locuinței.

Când omul nu are posibilități materiale (pe care se grevează mai întotdeauna ignoranța), impactul asupra lui, provocat de intemperii (schimbările de vreme), posibilitatea îmbolnăvirii (agravată de necunoaștere și neputința de a se trata) precum și lipsa unui adăpost corespunzător și a hranei potrivite, au un efect puternic asupra indivizilor, mai ales, pauperi. Existența unui mediu prielnic dezvoltării virușilor, microbilor și bacteriilor, face ca stările de îmbolnăvire să se extindă chiar la nivel global. Aceste micro-forme de viață nu sunt inerte. Ele sunt vii, evoluează și se adaptează rapid, într-un mod care face viața grea cercetătorului, în lupta sa de descoperire a antidotului la noile structuri microbiene care deja și-au găsit imunitatea. Este o luptă permanentă în care aceste minuscule vietăți propun temele de cercetare în laboratoare.

O a doua provocare pentru stabilitatea individuală are de a face cu schimbările magnetice și modificările dimensionale care se produc pe planeta voastră.

Deoarece sistemul nervos al viului (animal și vegetal) funcționează în conformitate cu principiile bio-electromagnetismului, rețelele neuronale ale sistemului nervos sunt configurate, dimensionate și structurate în funcție de aceste schimbări și reconfigurări ale magnetismului planetar și sistemului solar.

Unii dintre voi, mai ales cei mai sensibili la aceste variații, resimt și acuză influențele câmpului magnetic în mod diferit. Dar, oricum, nimeni nu este scutit de aceste influențe, atâta timp cât în el pulsează viața.

Comunicațiile între ființele umane vor primi în viitorul apropiat noi valențe, până la urmă generalizându-se modalitatea de comunicare telepatică dar și înțelegerea mai exactă a rolului și modului în care funcționează și răspund la stimuli organele componente ale trupului.
Ceea ce poate surprinde este faptul că unele dintre aceste extinderi perceptuale, bazate pe câmpurile magnetice care vă întrepătrund, vor avea influențe chiar asupra relațiilor interumane cum ar fi prieteniile și relațiile intime. Se va putea constata că evenimente exterioare, aparent nesemnificative și neconexe, vor putea provoca adevărate tsunami-uri în câmpul reacțiilor emoționale.

Există două motive principale pentru acest fenomen.
Primul are de a face cu destabilizarea sistemului nervos, făcându-l mai predispus la pierderea centrului său de echilibru.
Al doilea motiv are de a face cu procesele de evoluție catalitică care sunt în curs de manifestare în ființă umană în acest moment.

La modul general, vrem să spunem prin asta că. ceea ce înainte putea fi ocultat, ascuns, în viitor va fi dezvăluit și cunoscut, fără un efort de investigare suplimentar.

Cele mai profunde catacombe ale subconștientului vor fi întoarse și scoase la lumină, așa cum brăzdarul plugului scoate la iveală acea parte de pământ care mereu a zăcut în întuneric.
Aceasta este, în esență, o stare foarte deranjantă, mai ales pentru aceia dintre voi care erau obișnuiți să ducă o viață plină de enigme. În principiu, starea de deplină eliberare va apărea ca o consecință a purificării profunde a ființei, ceea ce exclude tendințele de separare, de izolare și de duplicitate. O astfel de stare, cu un grad mare de libertate, va permanentiza sentimentul de fericire, de împlinire și de acceptare.

Evoluția individuală va aduce eliberarea de restricțiile impuse de religii și de istorii făurite în stări exclusiviste. Cu cât omenirea va conviețui mai unitar, cu atât șansele ei de supraviețuire vor fi mai mari.
În mesajele anterioare, am spus că o acțiune în curs de desfășurare ar putea fi reorientată în ceasul al 11-lea. Am folosit o metaforă, în sensul că și în ultima oră, înainte de a se produce o schimbare irevocabilă, este posibil să se modifice radical un rezultat.
Ne menținem această părere dar, este bine de știut că voi nu vă mai aflați la începutul celui de al 11-lea ceas ci doar la un minut înainte ca gongul să bată miezul nopții (tot metaforic vorbind).

Cum mai sunt, totuși, foarte multe de făcut, în ceea ce privește modificările care vă condiționează saltul, înseamnă că, pe ultimii metri, schimbările necesare trebuie să se producă, într-o viteză foarte mare, timpul scurt care a mai rămas nemaiputând fi prelungit. Asta, dacă nu cumva vă veți hotărî, la nivel de colectivitate, să nu evitați un viitor pe care nu vi l-ați dorit. Nu vrem să vă înspăimântăm dar, mai există, totuși, soluția disoluției și ruinării unui viitor care mereu v-a așteptat opțiunile.
Având în vedere că aspectele ecologice și sociale ale acestui proces de destabilizare sunt extrem de complexe, vrem să limităm comentariile noastre doar la sugestii practice pentru voi. Vă rog să vă amintiți că noi am trecut prin aceasta, și nehotărârea noastră ne-a costat foarte scump.
Vorbind la modul evoluționist, un marker al stării de tranziție între două dimensiuni a ființei umane este percepția tot mai acută că viața pare a fi un vis.

În cazul în care această stare va fi percepută și de voi, veți experimenta senzația că viața și evenimentele din viața voastră ating un nivel de inconsistență, ca și când v-ați afla într-un vis.

Desigur, veți continua să vă ocupați de realitățile existenței voastre materiale, fizice, dar, din ce în ce mai acut veți avea un sentiment mai profund că existența voastră fizică se estompează, capătă o nuanță de ireal, și voi nu veți mai fi atât de siguri că vă veți regăsi stabilitatea și rădăcinile în materialitate.
Noi ne dăm seama că, în multe dintre mesajele noastre, am repetat din nou și din nou, că în percepția voastră coerența emoțională, starea de fericire, de bucurie par a nu mai reprezenta o stare acută. Acest lucru are de-a face cu fizica și neuropsihologia, aceste stări emoționale fiind afectate de un anumit grad de destabilizare a sistemului nervos, cauzat de diferiți factori pe care i-am menționat anterior.
Există mai multe moduri de a realiza sarcina de a readuce coerență în sistemului nervos.
Unul ar fi să practicați meditația folosind un sunet (o mantră) care va fi o punte între lumi, în mod regulat, ca modalitate de a introduce acest tip de emoție coerentă în sistemul vostru nervos.

O altă modalitate de a crea mai multă coerență este de a introduce în viața voastră mai multă bucurie, care, pentru mulți dintre voi ar putea fi un paradox.

Foarte puține culturi subscriu la necesitatea de a considera bucuria ca o valoare cu care se poate recăpăta coerența. La majoritatea culturilor, sacrificiul, martiriul și uitarea de sine sunt cele care par a fi luate în considerare cel mai adesea, când este vorba de recăpătarea coerenței, (a „împământării”, în cazul vostru), însă noi credem că aceasta este o eroare, cel puțin din punctul de vedere al evoluției spirituale.

Suntem foarte atenți la faptul că mulți dintre cei care citesc acest mesaj găsesc un paradox în ceea ce privește posibilitatea de a-și crea o stare de bucurie în viața care îi bombardează cu necazuri.
Sfatul nostru, la fel ca toate sfaturile, ar trebui să fie apreciat cu valoarea pe care o dă schimbarea pe care o aduce gustului mâncării, bobul de sare.

Din propria noastră experiență, știm că sunt multiple modalitățile de a descoperi bucuria, chiar și în cele mai mici și neînsemnate lucruri.

Și, în sfârșit, vă mai sugerăm ca atunci când disperarea și dezamăgirea vă încearcă, să vă confesați prietenilor apropiați. Fiecare dintre ei are „leacul” său pe care l-a utilizat când a avut situații asemănătoare. Prima concluzie este că totdeauna trebuie să aveți măcar un prieten de nădejde.

Mai ales în această perioadă când multe sunt provocările.
Hathorii

Destabilization

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog pentru regasirea identitatii nationale

Truth11

Truth11.com is an alternative media + news site that is dedicated to the truth, true journalism + the truth movement. The truth will set us free, it will enlighten, inspire, awaken + unite us. Armed with the truth united we stand, for peace, freedom, health + happiness for all.

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Co-Creating Our Future on Planet Earth

Creating Unity from our human diversity.

roseramblesdotorg

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, free energy, abundance

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important Spiritual and Scientific Information from Beyond the Pleiades in the Plejaren System.

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ maybe not always the latest but surely the most reliable news

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Santa Fe Galactic Command Center

Creating harmonious intergalactic relations in the Golden Age

2012 Indy Info

Here and Now

2012: What's the 'real' truth?

To find out, I hold a finger in the breeze.

Inima Fericita

pentru ca viata trebuie traita la potential maxim

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

AWAKENING TO SACRED CONNECTION AND DIVINE UNION

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Ascension Angels

Dreamworkers In The Golden Age Of Light

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

Build your lightbody now, using crystals, science and spirituality

Kauilapele's Blog

Today's energies from Hawai'i...

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit

Multidimensional Ocean

Twinflames Matters

The Wanderlust

In Search of the Soul

Our Inner Self

When we overcome our fears we begin to embrace our truth. When we embrace our truth, we are in alignment with the very nature of our inner Self.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for newest transmissions

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

Konstantinos's Lightwork

Home of my personal work

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Mother Blessings jewelry and attunements

%d bloggers like this: