Cine esti tu?

Who Are You…. Really

http://dotsub.com/view/15f0467f-d351-4224-acf5-df3f2ba9d5a0

angel_7_rays_humanity-healing

Orice gând ai avut despre tine însuţi, indiferent că te-ai subapreciat sau supraapreciat, nu reprezintă cine eşti tu de fapt. Este doar un gând. Adevărul despre cine eşti nu poate fi gândit, pentru că este sursa tuturor gândurilor.

Adevărul despre cine eşti nu poate fi numit sau definit. Cuvinte precum suflet, lumină, Dumnezeu, adevăr, sine, conştiinţă, inteligenţă universală sau divinitate, deşi evocă binecuvântarea adevărului, sunt extrem de nepotrivite ca descrierea imensităţii a cine eşti tu cu adevărat.

Oricum te-ai defini pe tine copil, adolescent, mamă, tată, o persoană vârstnică, o persoană sănătoasă,o persoană bolnavă, o persoană suferindă sau iluminată, întotdeauna în spatele acestor cuvinte se află adevărul despre tine. Nu îţi este străin.
Îţi este atât de aproape încât nu-ţi vine să crezi că eşti tu.

Adevărul despre cine eşti este neîntinat de vreun concept despre cine ai fi, indiferent că acel concept este ignorant sau iluminat, fără valoare sau măreţ.

Adevărul despre cine eşti este liber de toate conceptele.

Deja eşti liber iar ceea ce te împiedică să realizezi că eşti atât de liber este ataşamentul tău faţă de vreun gând despre cine eşti.

Acest gând nu te împiedică să fii cu adevărat cine eşti. Deja eşti asta.

Te împiedică doar să vezi cine eşti.

Te invit să îţi laşi atenţia să se scufunde în ceea ce a fost mereu aici, aşteptând deschis să fie văzut de propriul sine.

Cine eşti tu cu adevărat?

Eşti vreo imagine care îţi apare în minte? Eşti vreo senzaţie care îţi apare în corp? Eşti vreo emoţie care îţi trece prin minte şi corp? Eşti ceva ce altcineva a spus că eşti? Sau eşti răzvrătirea împotriva a ceea ce altcineva a spus că eşti?

Acestea sunt căteva dintre multele cărări de identificare greşită.

Toate aceste definiţii vin şi pleacă, se nasc şi mor.

Adevărul despre cine eşti nu apare şi dispare. Este prezent dinainte de naştere, pe parcursul vieţii şi după moarte.

Ca să descoperi adevărul despre cine eşti nu este doar posibil ci este dreptul tău din naştere. Iar gânduri cum că această descoperire nu este pentru tine, sau că acum nu este momentul, sau că nu eşti demn să afli, sau că nu eşti pregătit, sau că deja ştii cine eşti, sunt doar trucuri ale minţii.

Este momentul să investighezi acest EU-gând şi să-i observi validitatea. În timpul acestei examinări, apare o deschidere a inteligenţei conştiente pe care o reprezinţi spre a se recunoaşte, în sfârşit, pe sine.

Cea mai importantă întrebare pe care poţi vreodată să ţi-o pui este:
Cine sunt eu?

Într-un fel aceasta a fost o întrebare la care ai încercat să-ţi răspunzi în fiecare stadiu al vieţii. Oricare activitate, fie ea individuală sau colectivă, are la bază ca şi motivaţie investigarea în vederea autodefinirii

De obicei cauţi un răspuns pozitiv, care să te satisfacă şi fugi de răspunsurile negative, care nu-ţi convin.
Odată ce această întrebare devine clară, potenţialul şi puterea ei direcţionează căutările pentru aflarea adevărului, care este cu final deschis, viu, a cărui profunzime de pătrundere e tot mai mare.
Ai experimentat atât succesul cât şi înfrîngerea.
La un moment dat, mai devreme sau mai tîrziu, îţi dai seama cine eşti, şi oricum ai defini asta, nu este satisfăcător.

Dacă răspunsul la întrebare nu este unul sincer, şi nu doar unul convenţional, vei fi în continuare flămând să-l afli.
Pentru că. indiferent de cum te definesc ceilalţi, bineintenţionaţi sau nu şi indiferent de cum te defineşti tu însuţi, nici o definiţie nu îţi dă o certitudine durabilă. Momentul în care îţi dai seama că nici un răspuns nu este satisfăcător pentru această întrebare este crucial. Este deseori denumit ca fiind momentul în care eşti copt spiritual, momentul maturităţii spirituale. În acest punct, poţi să începi să descoperi cine eşti cu adevărat.

Prin puterea şi simplitatea ei, întrebarea “Cine sunt EU?” proiectează mintea înapoi la rădăcinile identificării personale, presupunerea fundamentală: “EU sunt cineva.” Decât să luam automat această presupunere ca fiind adevărată, poţi cerceta mai adânc. Nu este greu să observi că acest prim gând, “EU sunt cineva”, duce la tot felul de strategii: să fii un cineva mai bun, mai protejat, un cineva cu mai multă plăcere, mai mult comfort, mai realizat.
Dar când chiar acest gând fundamental este pus la îndoială, mintea întâlneşte EU-l care se presupune a fi separat de ceea ce îl caută. Aceasta se numeşte investigarea propriului EU. Cea mai fundamentală întrebare: “Cine sunt EU?”, este cea mai ignorată.

Ne petrecem cea mai mare parte a zilelor spunându-ne nouă sau altora că suntem cineva important, cineva neimportant, cineva mare, cineva mic, cineva tânăr, cineva bătrân, fără să punem niciodată la îndoială cea mai fundamentală presupunere:

Cine eşti tu, cu adevărat?
De unde ştii: asta este cine eşti?
Este adevărat? Chiar?
Când îţi îndrepţi atenţia către întrebare: Cine sunt EU? probabil că vezi o entitate care are faţa şi corpul tău. Dar cine este conştient de acea entitate?
Eşti tu obiectul, sau, eşti tu conştiinţa acelui obiect? Obiectul vine şi pleacă. Părintele, copilul, iubitul, abandonatul, iluminatul, victoriosul, şi înfrântul. Aceste identificări vin şi pleacă.
Atenţia acestor identificări este mereu prezentă.
Să te confunzi cu un obiect cu atenţie duce la plăcere extremă sau la durere extremă şi la un ciclu infinit de suferinţă.
Când te decizi să nu te mai identifici greşit şi descoperi direct şi complet că tu eşti însăsi acea atenţie şi nu aceste definiţii impertinente, căutarea ta de către tine ia sfârşit.
Când întrebarea “Cine?” este condusă inocent, pur, pe toată calea până înapoi la sursă, are loc o revelaţie imensă, uimitoare: Acolo nu există nici o entitate! Există doar acea indefinibilă, nelimitată recunoaştere a propriului tău eu ca fiind inseparabil de tot ce îl înconjoară. Eşti liber. Eşti întreg. Eşti infinit. Nu ai un capăt, nu ai limite. Orice idee despre tine, apare în interiorul tău şi va dispărea tot în interiorul tău.
Tu eşti atenţia, iar atenţia este conştiinţă.
Lasă chiar acum să moară toate definiţiile pe care ţi le-ai dat
Lasă-le să piară şi observă ce rămâne.
Vezi ce nu s-a născut niciodată şi ce nu va muri nicicând. Simte uşurarea dată de renunţarea la corvoada autodefinirii. Simte irealitatea acestei corvezi. Simte bucuria care există acolo.

Odihneşte-te în infinita pace a propriei tale naturi înainte ca vreun gând despre EU să se ivească.

Leave a comment

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Jenny Schiltz

Channeling The Masters

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Rose Rambles...

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, Free Energy, Abundance, Quantum Awareness

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important exceprts of Billy Eduard Albert Meier's (BEAM) contacts with human extraterrestrials from the Plejaren federation

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ Archive of Most Important Reliable Global War News

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

ILLUMINATION FROM THE COSMIC HEART

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

RECREATE YOURSELF with crystals this time

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit, Aliens, Rockets, UFOs, Nature, Creation Energy Teaching

Multidimensional Ocean

Light Messages and News Channel

The Wanderlust

In Search of the Soul

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for personal website, and www.ournewworldnews.com for latest news.

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Diamond Shield for protection and attunements

Laura Bruno's Blog

Medical Intuition, Astrology, Soul Readings, Intuitive Coaching, Tarot, Reiki: Inspiring and Empowering Visionaries, Artists and Healers

Changing Address

notes about our galactic history

Judith Kusel

Soul Empowerment and Inspirational

Jose Sanchez

Channel, Healer & Teacher

Golden Heart Alchemy

Visionary Medium Alchemical Accelerator

Vidablogg

Writing as life happens one day, feeling, and emotion at a time