Idei intelepte

În aparenţă, înţelepciunea şi iubirea se opun, dar în realitate ele lucrează împreună. Înţelepciunea se ocupă de lucruri mici iar iubirea se ocupă de cele mari. Înţelepciunea nu atinge decât nişte particule infime în noi. Nu s-a văzut niciodată ca înţelepciunea să producă tulburări mari într-o fiinţă. În timp ce iubirea poate transforma imediat întreg comportamentul şi adesea chiar aspectul fizic.
Cele mai mari transformări în lume nu se pot face decât prin iubire, şi nu prin înţelepciune. Înţelepciunea este folositoare, chiar indispensabilă, dar numai pentru a ne orienta: numai iubirea împlineşte.
“““““““““““““““““““““`
Cel care doreşte să avanseze pe calea evoluţiei trebuie să confere întâietate spiritului, luminii. Pentru aceasta, trebuie cel puţin să simtă nevoia. Dar din nefericire, această nevoie nu poate fi confecţionată, ne naştem sau nu cu ea, depinde de existenţa ce am trăit-o în celelalte vieţi. Dacă o fiinţă vine pe lume cu o înclinaţie pentru spiritualitate, foarte puţine lucruri, numai o carte, câteva cuvinte, îi dau un elan pe care nimic nu îl poate opri. În timp ce pentru un altul, chiar dacă cei mai mari Iniţiaţi îi stau în preajmă pentru a-i da nişte explicaţii şi sfaturi, va fi în zadar; atât timp cât el este străbătut de nişte tendinţe ce îl antrenează într-o direcţie opusă, acolo se va îndrepta.
Pentru a putea veni în următoarea viaţă cu această nevoie de a trăi viaţa spiritului, străduiţi-vă cel puţin de astăzi să îi înţelegeţi binefacerile. Chiar dacă nu vă prea place, începeţi să pregătiţi terenul. Atunci când veţi reveni, lucrarea voastră va fi uşurată fiindcă aţi semănat deja câteva grăunţe.
““““““““““““““““““
Un Inițiat este la fel ca toți oamenii: el posedă aceleași organe, aceleași nevoi, aceleași dorințe. El poate fi obosit și bolnav. Diferența se află în altă parte, în conștiința sa, în idealul său, în opinia sa, în stăpânirea de sine ce a dobândit-o. Prima sa încercare este de a pătrunde într-un corp fizic.
Orice ființă întrupată pe pământ primește neapărat, pentru a-și forma corpul, niște particule ce și-au pierdut mult din rezistență, din vitalitate, din puritate.Trebuie să înțelegem ce reprezintă această materie care a parcurs veacurile de la o generație la alta. Cum ar putea ea să apară intactă și curată? Chiar dacă s-ar naște dintre părinți excepționali, un Inițiat are o întreagă lucrare de înfăptuit asupra materiei corpului său, pentru a o purifica, a o însufleți, a o armoniza, asfel ca să devină un instrument perfect pentru spiritul său.
“““““““““““““““
Andrew Matthew
Scopul nostru nu este de a schimba lumea, ci sa ne schimbam pe noi insine.
Ce inseamna sa “iubesti oamenii”?  Simplu, sa ii accepti asa cum sunt.
“““““““““““““““““

Viitorul apartine acelora ce au crezut cu toata taria în frumusetea viselor lor.

Oportunitățile se înmulțesc pe măsură ce le valorifici
Fii suficient de curajos pentru a trăi creativ. Originalitatea este locul unde altcineva nu a mai fost. Trebuie să părăseşti oraşul confortului tău şi să mergi în sălbăticia intuiţiei tale.
Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.
Atunci când nu faci nimic cu viata ta traiesti din fantezii.
Sansa este ceea ce se întâmpla atunci când pregatirea întâlneste ocazia.
Nu-ti poti construi o reputatie doar pe baza a ceea ce ai de gând sa faci.
A câstiga e usor, a te decide sa câstigi e mai greu.
Zboara la timp! Altfel îti ramân aripile prea mici.
A te împrieteni este lucru uşor şi rapid dar prietenia este un fruct ce se coace încet.
Succesul este sa ai ceea ce îti place. Fericirea este sa îti placa ceea ce ai.
Talentul este darul cu care ai fost binecuvântat. Îndemânarea este modul în care ai grija de dar.
Experienta este un lucru extraordinar, dar pe care nu-l poti obtine decât daca ti se întâmpla o multime de lucruri care n-ai prea vrea sa ti se întâmple.
“““““““““““““““““““““““““““““““`
Scopul relatiilor
1. URA CREEAZA LEGATURI LA FEL DE PUTERNICE CA DRAGOSTEA
 
Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai ve]deti niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta care va leaga de persoana pe care-o uriti. Este la fel ca in dragoste, dar bineinteles, legatura este diferita.
Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si dragostea.
 
2. IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE
 
Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i. Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii dusmaniti, aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor, ura lor, care odata intrata in voi, incepe sa va distruga.
Din aceasta cauza Iisus a spus “Iubiti-va dusmanii”. Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila fortareata a iubirii. Sa ne iubim
dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este singura cale de a ne apara de ei.
3. UTILIZAREA JIGNIRILOR CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA
 
La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: “Da-i o lectie, musca-l, sparge-i gura!” iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura voastra superioara va spune “Nu te preta la asta, batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este voi primiti o ofensa, o critica nedreapta, natura
 voastra superioara va mai spune: “De ce sa plingi ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici
si bocesti?”
 
Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat, nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in tot ce i se intimpla un
 element pozitiv pentru a se pune pe treaba.
 
4. O METODA DE A IERTA
 
Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe cel care v-a facut rau, trebuie sa deveniti mare, bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : “Trebuie sa-l iert pentru ca
 bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu, chiar daca sunt victima, sunt privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina”.Si gindind astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila, intelegere si dragoste, prin stapinire de sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale, o puteti dobindi usor astfel.
Unii vor spune: “Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta ingenunchiat mai incolo ; acesta este orgoliu!” Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va
vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati. Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi
 intr-un fel sau altul.
 
Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : “Tata, Iarta-i ca nu stiu ce fac”.
 
5. A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR
 
Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor; mai devreme sau mai tirziu, ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.
 
PENTRU A NE PROTEJA, PENTRU A FI INVULNERABILI, TREBUIE SCHIMBAT NIVELUL,
FRECVENTA, DECI NU RAMINETI IN ACELASI VIBRATII, ACELEASI SLABICIUNI,  ACELEASI EMANATII ALE INAMICULUI VOSTRU, PENTRU CA, DACA ESTE MAI PUTERNIC, VA VA ATINGE. TREBUIE SA URCATI , ADICA SA ATINGETI REGIUNILE CELE MAI NOBILE, MAI PURE, MAI LUMINOASE. ODATA CE ATI URCAT PRIN VOINTA, MEDITATIE, RUGACIUNE, DUSMANUL VOSTRU NU VA MAI POATE ATINGE PENTRU CA VIBRATIILE VOASTRE SUNT DIFERITE DE ALE SALE. SI DIN MOMENT CE SUNTETI PROTEJATI, BARICADATI CU LUMINA, IUBIRE, PUTEREA CEREASCA, NU NUMAI CA GINDURILE RELE NU VA VOR PUTEA ATINGE, DAR SE VOR INTOARCE IMPOTRIVA LOR SI-I VA ATACA, II VA STRIVI.
 
 
 
Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de pura, de nobila, de cinstita, stralucitoare, ca toti cei care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge capul mai mai devreme sau mai tirziu, pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit.
 Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau, negativ, celui care a trimis.
 
Deci, daca vreti sa fiti protejat, aparat, in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune unde veti fi invulnerabil.”*;) winking*:-h wave
 
Cine priveste in exterior viseaza;
Cine priveste in interior se trezeste.

Carl Jung

Poti sa vindeci orice blocaj, esti dispus sa schimbi ceva in viata ta (tipare de comportament, credinte limitative, sentimente…) ?!?
Poti sa-ti vindeci viata ! Film

Scopul relatiilor

Leave a comment

On the Cusp of the Wave

life and times . . . . a waverider's perspective

Ronmamita's Blog

Creatively Express Freedom

SweetWillowman

Share Love & Harmony.

Lupul Dacic

Blog nationalist GETO-DAC !

Jenny Schiltz

Channeling The Masters

Cronica Realului

Cunoastere si Traire

Rose Rambles...

What in the World is on Cynthia's mind? Love, Spirituality, Free Energy, Abundance, Quantum Awareness

D'ale Carnavalului

Jocul Elitei cu Lumea

Beam of Light

Important exceprts of Billy Eduard Albert Meier's (BEAM) contacts with human extraterrestrials from the Plejaren federation

PropagandaBlog

Citește și dă mai departe! Ori măcar dă mai departe. :)

the real Syrian Free Press

War Press Info ~ Archive of Most Important Reliable Global War News

Mayan Messages

A Daily Guide to Self-Empowerment

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)

Blog Psihoterapie-Dezvoltare Personala, Craiova

The 12th Road

ILLUMINATION FROM THE COSMIC HEART

PERSONOCRATIC SEEDS

The Consciousness that the Supreme Authority Resides Within Each Individual

Ascension Project 2012

Prepare For The Golden Age

Forever Unlimited

Healing Arts

Time Transformers

Temmerian Transmissions

SPIRITUALITATE

Trezire Spirituala

CRYSTALS AND HEALTH INFO. CENTRE

RECREATE YOURSELF with crystals this time

Éireport Blog

Éireport Group Energy Reporting

No More Sleeping

"For the road to Truth lies through the thick forests of illusion and across the wide wastelands of deceit."

wanders re-awakening

re-membering who we are

13:20 FREQUENCY SHIFT

Crossing the Bridge of Time - by Stephanie South

Cosmic Love

Outer Space, Inner Spirit, Aliens, Rockets, UFOs, Nature, Creation Energy Teaching

Multidimensional Ocean

Light Messages and News Channel

The Wanderlust

In Search of the Soul

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Red Shaman Intergalactic Ascension Mission

2007-2015 Indian in the machine blog.... visit www.indianinthemachine.com for personal website, and www.ournewworldnews.com for latest news.

Archangels and Devas Blog

Spiritual Guidance & Support for a New & Rising Consciousness

Beyond the Horizon

Realizing Our Mind's Eye

Awakening to The Pink Ray of Love

Sharing what resonates with me Love & Light

Silent Winds of Change

advancing spirituality day by day

The silverplatinum flame

Divine channelings, Divine Diamond Shield for protection and attunements

Laura Bruno's Blog

Medical Intuition, Astrology, Soul Readings, Intuitive Coaching, Tarot, Reiki: Inspiring and Empowering Visionaries, Artists and Healers

Changing Address

notes about our galactic history

Judith Kusel

Soul Empowerment and Inspirational

Jose Sanchez

Channel, Healer & Teacher

Golden Heart Alchemy

Visionary Medium Alchemical Accelerator

Vidablogg

Writing as life happens one day, feeling, and emotion at a time